You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.

Mi se întâmplă de multe ori să fiu întrebat ''tu ce-ai alege între Finlanda și Norvegia?'' De regulă, de către persoanele dornice să călătorească în țările nordice și care ezită între cele două destinații. E drept că dilema e pe undeva firească, căci nordul Europei nu reprezintă încă o destinație populară printre români, iar percepția generală despre Scandinavia rămâne una destul de vagă. Majoritatea le asociază cu frigul, nivelul înalt de trai și eventual câteva branduri celebre, dar cam atât…

Prin urmare, am zis c-ar fi util să va împărtășesc câteva păreri personale despre Norvegia și Finlanda, destinații turistice de care m-am ocupat în ultimii 9 ani și pe care am avut numeroase ocazii să le descopăr. Ei bine, chiar dacă pe hartă sunt foarte apropiate una de cealaltă, pentru mine reprezintă două destinații complet diferite.

Astfel, Norvegia are probabil cel mai spectaculos relief din toată Europa, cu peisaje care îți taie respirația, cu munți masivi, ghețari, fjorduri, mare, mii de insule, etc… Natura sălbatică te copleșește și totodată te fascinează la fiecare pas! Norvegia este THE PLACE TO BE pentru orice pasionat de fotografie sau de activități outdoor. E suficient să sari în mașină și să pornești în orice direcție, căci te vei opri la fiecare 10-15 minute să faci poze. Practic orice traseu devine o excursie!

În același timp însă, un relief atât de neprietenos necesită o luptă permanentă de adaptare, iar în materie de infrastructură, norvegienii sunt campioni absoluți! De exemplu, vi s-a întamplat să conduceți prin tuneluri de kilometrii întregi prin munte și prevăzute cu sens giratoriu? Căci ghici ce, acolo sub munte te poți intersecta cu un alt tunel! Sau ați mai auzit de un tunel construit pentru vapoare?? Apoi nu trebuie uitat gradul de dezvoltare al Norvegiei, omniprezența tehnologiilor avansate, utilizarea la scară largă a energiei electrice (transport în comun, biciclete sau mașini Tesla pe orice stradă) sau angajamentul generalizat în protejarea mediului (peste 90% din pet-uri reciclate). Sau poate arhitectura specific scandinavă, mereu futuristă și surprinzătoare (primul restaurant subacvatic din Europa, cea mai înaltă clădire rezidențială din lemn, etc…). Cât privește cultura și felul de-a fi al norvegienilor, aceștia rămân destul de diferiți față de exuberanța noastră latină, păstrandu-și într-o oarecare măsură identitatea de vikingi.

Finlanda în schimb, este pentru cei care preferă să trăiască liniștit, în comuniune cu natura, dar fără a fi mari sportivi. Este țara pădurilor căt privești cu ochii, presărate cu mii și mii de lacuri, cu un relief domol și prietenos, ideal pentru a te relaxa. Este locul în care poți petrece vacanța cu familia, singuri într-un mic cottage pe malul unui lac… sau culege fructe de pădure și ciuperci liber și cât îți poftește inima, căci ai acest drept prin Constituție!… locul în care poți să înoți în voie, să pescuiești sau să te plimbi cu caiacul… în care mănânci simplu și natural, proaspăt și sănătos… în care poți face saună după bunul plac, apoi să te relaxazi într-un ciubăr cu apă caldă, privind la stele… locul unde poți medita… respira… redevi stăpânul propriului tău timp. Ei bine, asta e Finlanda! Mai mult decât o destinație de vacanță, o experiență a tuturor simțurilor!

Și dincolo de toate astea, există acel tărâm magic numit Laponia… cu ale sale întinderi de zăpadă, cu o natură sălbatică și prezervată… cu lacuri înghețate… cu turme de reni și cu câini husky! Cât despre aurorele boreale, nu există cuvinte suficiente pentru a le descrie! Sunt- o experiență ce trebuie trăită personal, măcar o dată în viață. În fine, cultura finlandeză cu oarecare influențe europene, cu oameni destul de timizi dar zâmbitori și ospitalieri… toate acestea te fac să nu te simți un simplu străin în călătorie, ci un amic în vizită la prieteni.