Da, prima reacție este să le cauți pe hartă, nu prea știind exact pe unde... Apoi dai un search pe Google, vezi câteva fotografii și nu te mai oprești din WOW!!!
Fix așa a fost și pentru noi! căci Insulele Feroe sunt unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale planetei, un paradis necunoscut, neumblat și extraordinar de spectaculos!
Pierdute în apele reci ale Atlanticului de Nord, undeva la mijlocul distanței dintre Scoția și Islanda, aceste 18 insule vulcanice sunt imaginea vie a spectacolului naturii! Munți impozanți oriunde privești, cascade uriașe, faleze abrupte, colonii de păsări sălbatice, fiorduri adânci și un climat extrem.
La prima vedere, ai zice că nu se poate trăi pe-asemenea meleaguri. Apoi zărești căsuțe din lemn, acoperite cu iarbă, și te întrebi dacă nu cumva ai nimerit într-un cadru de film? Ei bine, Insulele Feroe nu doar că sunt locuite, dar reprezintă poate ultimul colț de umanitate intactă din Europa!
Oameni ce par rupți de agitația lumii contemporane, care încă știu să aprecieze lucrurile simple și care de exemplu, de ziua lor națională nu fac parade militare, ci o competiție de vâslit! Popor de pescari, vorbitori ai unei limbi numai de ei înțeleasă (pe tot globul!), experți în preparate culinare fermentate și cu un simț al umorului nespecific scandinavilor, feroezii oferă o cu totul altă perspectivă asupra vieții. Iar dacă ai șansa unei mese în familie sau a unei sărbători locale, naturalețea și umanitatea feroeză te vor marca pe viață.
Pentru noi la AuthenTrip, Insulele Feroe rămân THE WOW DESTINATION! Amintirea unei călătorii începute cu exclamații de uimire, chiar dinainte de aterizare, și încheiate cu ochii umezi de emoție... Un paradis fragil ce trebuie protejat, dar și un exemplu de turism durabil demn de urmat!
Wildlife watching
Printre localnici
Circuite self drive
În cuplu
Vacanțe cu familia
Wildlife watching
Slow Travel
În cuplu
Luna de miere
Wildlife watching
Printre localnici
În cuplu
Luna de miere